Credinţa de câine şi stăpânii viitorului

Mereu au existat în lume oameni care - prin modul lor de gândire şi concepţia lor despre lume - şi-au

depăşit clar veacul în care trăiesc. Printre ei se numără şi Radu Ţărmure: un clujean

iubitor şi protector al animalelor. În civil este managerul unei firme de

electrotehnică din Cluj. Dragostea lui Ţărmure faţă de animale are un caracter

aproape panteistic; parcă ar avea rădăcinile în trecutul îndepărtat, undeva în matriarchat,

când lumea era dominată de viziunea zoomorfă. Agerimea cu care remarcă animalele chinuite de pe

marginea şoselelor e de-a dreptul şocantă. Observă de la kilometri

depărtare calul maltratat bestial - aflat in agonie - sau ciurda de măgari

abandonată, suferind de o infecţie a pielii. Dragostea faţă de animale îş pune amprenta

şi asupra vieţii sale profesionale. Angajaţii săi - vrând-nevrând - devin

în exerciţiu protectori de animale. E aproape firesc că din biroul central al firmei de

electrotehnică se poate auzi scheunatul unor căţei.

(I. Jakab István)

- Cum au ajuns aici căţeii? - îl întreb pe angajatul Jakab István.

- Patru dintre cinci căţei au fost aruncaţi într-un sac - povesteşte

 István. - Nişte copii i-au găsit pe marginea Someşului Mic; erau mai mult morţi decât vii. Cred că

au avut mare noroc cu copiii care i-au găsit. Copiii ne-au dat un telefon,noi ne-am deplasat acolo, "le-am

luat în primire", apoi i-am dus la un medic veterinar care i-a tratat de urgenţă.

- Ce se va întâmpla cu căţeii?

- Am dori să-i dăm spre adopţie... Dar drumul e lung până acolo. Deocamdată rămân aici la firmă,

apoi - când vor fi mai puternici - îi vom duce acolo unde sunt ceilalţi căini.

Desigur ceilalţi câini nu sunt in birou, ci la periferia Clujului, in apropierea  micii localităţi

Pădureni. Se vorbeşte ca răgetul măgarilor nu se aude până în cer. Deci putem fi siguri,

că acest lucru este valabil si pentru lătratul căinilor -  fie ei cu stăpân sau fără. Dar dacă un

străin intră cu urechea „nepregatita”  in adăpostul particular de câini amenajat într-un fost grajd pentru vaci,

poate reflecta asupra conţinutului de adevăr a celor spuse adineauri.

(2.Radu Ţărmure - "Stăpânul")

- Suntem practic la marginea Clujului, pe strada Fânaţelor fără număr, în curtea fostei ferme

IAS nr 8 - explică gazda noastră Radu Ţărmure în faţa "grajd-refugiului". Câinii latră cu o bucurie

frenetică, simţind prezenţa ingrijitorului - "Stăpânului" - iubit, încât abia auzim ce ne spune.

-  În acest grajd am amenajat cu forţe proprii şi cu ajutorul unor iubitori de animale un "refugiu" pentru câini.Îngrijesc aici un număr de peste o sută de câini, care dupa ce au stat aici o perioada, probabil vor ajunge la familii

care nu numai că iubesc animalele, dar sunt şi stăpâni responsabil.

- Să înţeleg că aceste animale trăiesc pe cheltuiala D-vs...

- Da, în cea mai mare parte,da. Cheltuielile înseamnă plata chiriei, hrana şi

asistenţa veterinară... Ideea refugiului este mai veche.  Întotdeauna mi-au plăcut animalele,

şi am suferit mereu de ele în această ţară, unde au fost şi sunt încă abuzate, datorită mentalităţilor

 "specifice" acestei ţări. În ultima perioadă însă abuzurile au ajuns la nivele inacceptabile. Atunci

m-am decis, să fac ceva pentru aceste animale, măcar pentru un grup restrâns de animale, scăpându-le

din starea de suferinţă în care se aflau. M-am gândit şi   la faptul, că acţionând poate voi atrage şi pe alţii,

şi impreună să generăm un curent nou în societate, care să schimbe atitudinea oamenilor vizavi de animale.

Problema câinilor denumiţi  impropriu vagabonzi sau maidanezi este de fapt una socială. Nimeni nu mă poate  convinge că nu este aşa, până aceasta problema va fi generată de Om, în cadrul societăţii. Oamenii

 in lipsa lor de responsabilitate abandoneaza in public animale, care bineînţeles încearcă să supravieţuiască, şi în felul acesta intră uneori în conflict cu Omul. Animalele sunt necesare societăţii. Aşa cum societatea are nevoie de trenuri, avioane, locomotive, cuţite si prize care toate pot ucide la un moment dat. Oamenii pot "avea conflicte" serioase cu acestea, exact aşa cum ar putea avea şi cu câinii. Oamenii însă tratează aceste cazuri cu diferite unităţi de măsură.

                                                                             ***

Nu ne prea putem imagina refugiul pentru câinii fără Teréz, protectoarea voluntară de animale,

care petrece aici majoritatea zilei. După cum este primit de câini, devine clar,că este considerată de către

patrupede un fel de mamă adoptivă.

(3.Teréz - "mama adoptivă colectivă")

- Facem curăţenie zilnic - explică Teréz - le dăm apă, mâncare, şi după aceea o luăm

de la capăt... Facem asta de mai multe ori pe zi. Dacă e timp frumos, îi ducem la plimbare.

Iar dacă plouă, atunci îi  lăsăm să se plimbe aici înăuntru, pe coridor si pe holul de joacă.

-  Pe toţi cei 120 de cîini? - întreb eu mirat.

- Nu deodată, ci pe rând, câte zece - primesc explicaţia printre zâmbete.- Ei sunt prieteni şi se joacă.

Până acum nu s-au încăerat. N-am avut astfel de probleme cu ei, deşi sunt mulţi, si foarte diferiţi.

-  Am văzut că aţi intrat foarte curajoasă în cuşcă.Nu vă e frică de câini?

- Vă spun sincer: nu. Nici unul nu m-a privit cu ostilitate nici măcar în prima zi când am venit aici.

Nu îmi este teamă şi cred că nici nu ar trebui să ne fie frică de ei, pentru că dacă

nu-i aţâţăm şi nu-i lovim nu ne atacă şi nu ne muşcă...  Le dăm hrană uscată,conserve,

 şi de când în când Domnu' Ţărmure le mai aduce spate si pulpă de pui. Câteodată

am avut 260-280 kg. de carne de pui, pe care le-am împărţit pentru trei zile.

Cred că nici unui câine care are un stăpân iubitor nu-i merge aşa de bine, ca şi câinilor de aici...

                                                                       ***

(4.Balogh Éva - "inima azilului" )

- Domnu' Ţărmure îşi dă sufletul pentru animale, poate că nici nu-l interesează

altceva în lume decât să salveze ceea ce se mai poate salva - spune Balogh Éva, protector de animale.

- Întreţine cei 120 de câini pe propria sa cheltuială, nu-i aşa?

- Aşa este. Pe toţi câini pe care puteţi  vedea aici. Dar mai sunt şi alte locuri

în care are căţei cărora le duce de mâncare. Îi îngrijeşte pe cheltuială proprie.

Să ştiţi că noi nu am primit nici un ban de la nimeni.  Domnu'

Ţărmure finanţează totul... Salvează aceste animale. El plăteşte si asistenţa

medicală veterinară, care se ridică la o sumă destul de mare.

- Probabil că dintre 120 de câini aveţi şi favoriţi...

- Da, dacă mă gândesc bine fiecare e drăgălaş şi fidel. Ei simt că sunt salvaţi,

că au fost scăpaţi din mâinile morţii, ca să spunem aşa, întrucât au fost găsiţi

pe stradă pe jumătate morţi, numai piele şi os. Dacă nu i-am fi dus aici,

i-ar fi prins cei de la ecarisaj şi din păcate în ultima vreme nu-i

mai ţin o săptămână sau două ca să poată fi daţi spre adopţie,

ci au fost eutanasiaţi a doua zi după ce fuseseră capturaţi.

- Cum ajung aici cîini, îi aduc oamenii?

- Nu, din păcat majoritatea oamenilor nu este interesată de soarta animalelor.

Dacă îi găsim pe stradă încercăm să-i prindem pentru că de obicei sunt blânzi.

Le dăm ceva de măncare şi îi aducem aici la refugiu cu maşina domnului Ţărmure.

- Pe cheltuială proprie?

- Absolut totul  e pe cheltuială proprie.  Nu ştiu până când vom mai reuşi să

suportăm cheltuielile, dar sper să mai putem, măcar până când lucrurile se vor

schimba puţin. În fiecare zi sperăm să primim ajutor, să existe cineva căruia

să-i fie milă de aceste animale. De trei ani tot sperăm...

- Am auzit multe poveşti triste despre câinii de aici...

- Da, sunt destul de multe. De exemplu unul dintre căţeluşii pe care l-am găsit, fusese sfâşiat de

ceilalţi câini. Veţi vedea că şi gâtul este sfâşiat. Practic era mai degrabă mort decât viu. Când l-am găsit

l-am dus imediat la veterinar, care l-a operat. Acum arată bine de tot... Povestea unui alt căţel

este şi ea interesantă. A fost prins de două ori de cei de la ecarisaj, cu ambele ocazii l-am luat de acolo.

Avea cinci picioare... aşa că l-am dus să fie operat, acum e bine , trăieşte şi sperăm că va veni cineva

căruia să-i placă de el şi il va lua de aici. Mai există un alt caz interesant. Câinele a fost găsit printre blocuri

pe jumătate mort de foame. Locatarii de la bloc ne-au spus că dacă nu-i ducem de acolo îl vor otrăvii.

Ce puteam face? L-am luat şi l-am adus aici. V-aş putea povesti multe astfel de lucruri. Un căţeluş a stat legat 

de un copac timp de mai multe zile, dar nimănui nu  i-a păsat de el. Nu i-a dat nimeni nici măcar un strop de apă.

Ne-am dus, si l-am luat, că suntem oameni, şi nu putem lăsa aşa bietul animal tânăr. Şi ei au suflet, şi la urma urmei

aparţin de noi... Săracii slujesc Omul. Dar când numai pot sluji, sunt abandonaţi.

Câinii aşteaptă in fiecare zi pe Domnu Ţărmure.Chelălăitul fericit provocat de bucuria întâlnirii, se aude aproape pînă în hotarul Pădureniului, iar noapte poate pînă la cerul întunecat. Sic itur ad astra. Câinii nu, dar poate că astfel Radu Ţărmure ajunge până la stele.

Csaba Szabó

 .